34.
Toți proprietarii sunt în drept de a participa activ la toate ședințele și/sau activitățile inițiate de asociație, fizic, prin videoconferință sau prin oricare alt mijloc de comunicare electronică care permite identificarea persoanei și comunicarea bidirecțională, pentru discutarea și aprobarea deciziilor asupra problemelor curente sau a celor prevăzute de legislația în vigoare.
35.
Este interzisă restricționarea accesului pe părțile comune a proprietarilor din condominiu (cu excepția încăperilor tehnice, destinate deservirii Blocului locativ), cu excepția cazurilor expres prevăzute de legislația în vigoare.
36.
Este interzisă montarea uscătoarelor de rufe pe fațada exterioară a blocului locativ. Uscătoarele montate până la aprobarea prezentului regulament urmează a fi demontate în decursul a 15 de zile calendaristice din momentul aprobării prezentului regulament. La fel este interzisă scoaterea în exterior a sistemului de scurgere a apei de la aparatele de aer condiționat. Acesta trebuie să fie redirecționat la sistemul de canalizare sau la alt sistem de scurgere a apei. În cazul în care aceste condiții nu au fost respectate până la aprobarea prezentului regulament, proprietarul încăperii va utiliza alte sisteme prevăzute pentru evacuarea condensului (disipatoare, nebulizatoare, etc.), montate în decurs a 60 zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. În cazul în care condițiile stipulate în acest punct nu au fost satisfăcute după 60 zile de la intrarea în vigoare a regulamentului – proprietarul sau locatarul nu va include în funcțiune aparatele de aer condiționat și/sau pompele de căldură, astfel încât ele să nu producă condens până la înlăturarea neconcordanțelor cu prezentul regulament. Cu acordul administratorului asociației, este permisă montarea unei țevi pentru evacuarea condensului de la aparatele de aer condiționat sau a pompelor de căldură, cu condiția ca aceasta să nu disoneze vizual cu aspectul clădirii. Costurile de montare le suportă proprietarii care vin cu inițiativa de montare a acesteia. Țeava comună de evacuare a condensului îi vizează pe toți proprietarii care se conectează la ea, indiferent de etajul la care se află. Fiecare proprietar este responsabil pentru conectarea corectă a sistemului său de evacuare a condensului la această țeavă comună. Proprietarii care nu s-au conectat la țeavă pot utiliza celelalte soluții pentru evacuarea condensului permise de regulament sau pot obține aprobarea celor care au montat țeava, prin achitarea sau rambursarea cheltuielilor raportate la numărul de persoane care au contribuit financiar la montarea țevii. Pentru conectarea la țeava deja montată, proprietarul se va adresa la administratorul asociației în vederea obținerii informației privind modul de conectare în țeava deja montată.
37.
Este interzis fumatul în scările blocului, curte, în perimetrul garajelor de la parter, subsol, terasa comună, alte spații comune. Este permis fumatul doar în zonele special amenajate din curtea blocului dacă există, sau alte locuri ce nu contravin prevederilor legale.
38.
Este interzisă tulburarea, fără drept, a liniștii persoanelor care locuiesc în condominiu prin producerea de zgomote care depășesc limitele legislației în vigoare.
39.
Este interzisă efectuarea lucrărilor de reconstrucție sau altor lucrări, însoțite de zgomot în zilele luni-sâmbătă de la ora 20:00 până la ora 8:00 potrivit art. 357, alin. (2) din Codul contravențional (cu excepția lucrărilor urgente) și la amiază între orele 12:30-14:00, iar duminică toată ziua.
40.
Părinții, buneii sau tutorii legali au obligația de a se asigura că copiii, aflați sub supravegherea lor, definiți ca orice persoană cu vârsta sub 18 ani, nu produc zgomote perturbatoare în intervalul orar 22:00-08:00. Zgomotele perturbatoare includ, dar nu se limitează la: strigăte, alergări, bătăi din picioare, folosirea dispozitivelor audio/video la un volum ridicat, precum și orice alte activități care pot perturba liniștea și odihna vecinilor.
41.
Este strict interzisă introducerea și/sau depozitarea în cadrul blocului locativ a substanțelor chimice periculoase, a explozibililor, a substanțelor poluante, a deșeurilor precum și a oricăror materiale și/sau bunuri care prin natura lor sau printr-o greșită întrebuințare pot conduce la apariția unor situații periculoase, punând astfel în primejdie viața locatarilor și/sau integritatea bunul imobil separat.
42.
Orice gunoi produs de animalele de companie pe spațiile comune va fi curățat de proprietarul respectivului animal.
43.
Gunoiul menajer se va arunca de către locatari în tomberoanele pentru evacuarea deșeurilor amplasate în punctul de colectarea deșeurilor.
44.
Este interzisă lăsarea gunoiului menajer, chiar ambalat în pungi închise, pe coridoarele și scările condominiului, sau în orice alt loc de pe proprietatea comună sau în spațiile comune de folosință.
45.
Este interzisă aerisirea apartamentelor într-un mod, care permite ca mirosurile emanate din acestea (inclusiv, dar fără a se limita la, mirosuri de gătit, fum de țigară, substanțe chimice, etc.) să pătrundă în holuri, scări, lifturi sau alte spații comune ale clădirii.
46.
Este interzisă aruncarea pe spațiile comune sau la containerele de evacuare a deșeurilor nemenajere rezultat din construcții, amenajări sau renovări (rigips, beton, BCA, cărămizi etc.), a deșeurilor voluminoase (mobilă, saltele etc.) sau a celor electrice și electrocasnice. Pentru evacuarea acestor deșeuri se va consulta paginile de internet care oferă informații privind procedura de evacuare specifică fiecărui tip de deșeu în parte.
47.
Folosirea containerelor de evacuare pentru evacuarea unor deșeuri nemenajere se permite doar APC în urma lucrărilor de deservire/reparație a Blocului locativ.
48.
Toate materialele de construcție vor fi aduse în apartament pe scări sau folosind un lift mobil / lift de marfă. Este interzisă utilizarea liftului de pasageri pentru transportarea materialelor de construcție. După transportarea materialelor de construcție proprietarul este obligat să măture în urma sa (după caz să spele) spațiile de uz comun, coridoare, holuri și curtea blocului.
49.
Pe parcursul executării lucrărilor de reparație proprietarul apartamentului permite și asigură accesul administrației Asociației pentru inspectare și control în limita orelor de executare a lucrărilor și cu condiția prezenței proprietarului sau a reprezentanților săi.
50.
În cazul deteriorării pereților, tavanelor etc. în procesul transportării materialelor de construcție (sau deșeurilor) în/din apartament, proprietarul va repara prejudiciul produs din cont propriu.
51.
Fiecare proprietar/locatar are obligația de a contribui, prin măsuri adecvate, la securitatea Blocului locativ prin:
a) anunțarea imediată a celor în drept (administrație, APC, poliție, pompieri etc.) a oricărui început de eveniment care ar periclita situația blocului locativ sau/și a locatarilor;
b) avizarea celor în drept asupra unor nereguli observate la apartamentele vecine rămase
- în cunoștință de cauză – temporar fără locatar (concediu, serviciu, weekend) respectiv sesizarea celor în drept asupra unor evenimente neprevăzute (inundații, scurgeri de gaze, incendii, pătrundere prin efracție etc.);
c) verificarea, la părăsirea domiciliului, a instalațiilor care ar putea provoca evenimente ce pot afecta securitatea Blocului locativ și a locatarilor.
52.
Normele generale de apărare împotriva incendiilor, interzic depozitarea pe căile de evacuare a obiectelor care diminuează gabaritul acestor sau care pot afecta evacuarea (de exemplu: biciclete, cărucioare, mobilă, frigidere, ghivece de flori etc.).
53.
Este interzis:
a) fumatul în spațiile comune ale Blocului locativ;
b) intervenția neautorizată asupra instalațiilor de utilități (gaz, curent electric);
c) utilizarea focului deschis la o distanță mai mică de 15 metri de clădirea Blocului locativ;
d) folosirea siguranțelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea fuzibilului cu liță.
e) folosirea flăcării pentru verificarea etanșeității instalației de alimentare cu gaz.
f) practicarea jocului de fotbal în curtea condominiului cu excepția zonelor special amenajate pentru această activitate;
g) mersul cu bicicleta pe terenul de joacă pentru copii.
54.
Din motiv de siguranța și securitate în curtea complexului, se interzice parcarea automobilelor în curtea complexului. Accesul pe teritoriul complexului va fi permis doar în următoarele cazuri:
a) Pentru a descărca/încărca încărcături ce depășesc greutatea de 20 kg;
b) Pentru a transporta până la scară persoane cu deficiențe locomotorii;
c) Pentru a transporta până la scară copii în timpul precipitațiilor puternice/calamităților naturale;
Excepție face transportul specializat (pompieri, poliția, ambulanța, Lumteh, Chișinău-gaz etc.).
Timpul staționării pe teritoriu nu va depăși 30 min;
Viteza de deplasare pe teritoriu nu va depăși 10 km/oră.
55.
În cazul parcării neregulamentare și/sau neautorizate în locurile interzise, administrația APC intervine la organele de poliție pentru constatarea abaterii și emiterea procesului verbal de contravenție (în cazul parcării mai mult de 3 ore – cu evacuarea automobilului proprietarului).
56.
Intrarea pe teritoriul complexului locativ a vehiculelor cu încărcături de tonaj mare (peste 3.5 tone în total - vehiculul și încărcătura), a autoturnurilor și a altor echipamente grele care ar putea deteriora pavajul sau infrastructura complexului este permisă doar cu acordul prealabil al APC. Solicitările de acces trebuie să fie înaintate Asociației cu cel puțin 2 zile înainte de data planificată pentru intrare, iar aprobarea este condiționată de asumarea responsabilității de către solicitant pentru eventualele daune cauzate, astfel încât aceștia vor fi obligați să repare sau să înlocuiască elementele deteriorate, din contul propriu, într-un termen stabilit de APC.
57.
Toate abaterile de nerespectare a prezentului Regulament, vor fi consemnate în maxim 72 de ore de la constatarea acestora printr-un proces-verbal semnat de membrii Consiliului de Administrație al Asociației, iar în lipsa acestui organ de către administrator și cel puțin 3 martori.